Cand ajung in Constanta ies mai mult prin oras dar imi mai vizitez si rudele si prieteni. Seara merg prin cluburi, mai vad si eu “poporul” din Constanta. De fiecare data cand am fost am gasit doar doua cluburi deschise: Club Two si Club Wish. Acum am inteles ca e deschis si Club Crush, pe care inca nu am apucat sa il vizitez. Asadar dupa cateva nopti petrecute in ambele cluburi mi-am format o parere despre amandoua.
1. Unde se afla?
Club Wish se afla in partea de nord a orasului, la intersectia bulevardului Tomis, care strabate orasul, cu bulevardul Lapusneanu, care face legatura dintre gara si statiunea Mamaia. Zona unde se afla se numeste Dacia ( de la fostul cinematograf Dacia).
Club Two se afla in zona veche, mai precis in zona Piata Ovidiu, pe strada Marc Aureliu, numarul 11. Mai precis, pentru cunoscatori, in spate la restaurantul New Pizzico.
2. Spatiul
Wish este clubul castigator la spatiul pe care il ofera clientilor. Acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Avantajul il reprezinta capacitatea mare de clienti pe care poate sa il aiba, in schimb dezavantajul apare in cazul unei seri in care nu sunt destui clienti. Astfel clubul poate sa para gol, neanimat si chiar plictisitor, daca muzica nu este una care sa iti placa. Two este mai mic si cu o capacitate de “stocare” a clientilor mai mica fata de Wish, ceea ce face din el si in serile mai putin frecventate un club mai plin de viata.
Wish, beneficiaza de un loc imens la intrare pentru cei care doresc sa se odihneasca, sa respire un pic de aer curat si sa priveasca lumea care intra si iese din club, sau care merge la toaleta. E clar ca daca traversezi acel hol, vei fi privit sau privita (chiar dezbracata din priviri in cazul fetelor, asa ca atentie cum va imbracati si cum va miscati).
3. Persoanele care frecventeaza clubul.
Este clar ca fiecare club are clienti fideli, din ce am observat in serile in care am fost, ca sunt destule persoane (majoritatea fete) pe care nu le vezi in ambele cluburi, ci doar in unul din ele, amplasate in aceleasi zone ale clubului (la bar, la o anumita masa, sau anumit loc unde danseaza). Oricum, majoritatea sunt clienti ai ambelor cluburi, chiar si in aceeasi seara.
Media varstei clientilor difera. In clubul Two media varstei este mai mare, as aprecia undeva in jurul varstei de 25-30 de ani, in schimb in club Wish varsta este mai mica undeva intre 20-25 de ani (aprecierea varstei medii este dupa aspectul vizual, nu am intrebat pe nimeni).
In ambele cluburi se pot observa personalitati ce se doresc din sfera high class a societatii constantene, care vor sa fie in lumina reflectoarelor, dar si persoane simple, care vin la club sa danseze, sa bea si sa se distreze cu prietenii.
Vestimentatia este cat se poate de “colorata” si nu se prea diferentieaza mult, poate doar in club Two (pentru o persoana care se pricepe in arta vestimentatiei) se regasesc clienti cu o vestimentatie mai de bun gust sau care sa atraga atentia (in cazul persoanelor de sex feminin).
Pentru barbatii care merg sa agate, cu siguranta vor gasi mai multe oportunitati in clubul Two decat in Wish, fiind specimene mai rafinate, mai de bun gust si mai deschise spre socializare.
4. Preturi
Clubul Two se detaseaza fata de Wish, in ceea ce priveste preturile de la bar. Preturile sunt mai mari in clubul Two cu aprox. 10%. Daca bauturile energizante sunt la acelasi pret 12 lei, coca cola difera de la 6 lei in Wish la 7 lei in Two, iar un pahar de wiskey cu cola este la 14 lei in Wish si la 18 lei in Two.
Am mai observat un aspect, in ceea ce priveste plata consumatiei. Daca in clubul Wish barmanul te taxeaza exact cat face bautura ceruta si iti aduce tot restul, fara scuze de genul “nu am marunt”, “vino mai tarziu deoarece acum nu am sa iti dau”, “iti raman dator 2 lei”, cum se intampla in club Two. In Two am observat ca barmanii isi cam insusesc bacsisul singuri si cam uita sa iti dea restul. Oricum e mai bine decat prin cluburile din Bucuresti, unde barmanii te taxeaza uneori si dupa fata, preturile putand sa difere si cu 10 lei.
5. Muzica
Clubul Two, dupa parerea mea, e mult mai ok din punctul de vedere al muzicii care poate fi ascultata. In Wish, initial, acum 1 an era o muzica mult mai buna, dar de curand, au schimbat un stilul si poti asculta muzica comerciala de club dar si hip hop, latino, grecesti, uneori si melodii slow, ceea ce duce mai mult spre o discoteca si nu un club. Am inteles ca targetul clubului Wish, initial, a fost un club pentru toata lumea, neavand un concept de nisa.
In schimb clubul Two, in ceea ce priveste muzica, este peste clubul Wish, aici avand un cuvand de spus si Dj-ul rezident. Muzica este de genul house-ului comercial de ultima ora. In general in prima parte a serii asculti hit-uri noi din domeniu. In Wish mixeaza un dj rezident care a mai pus muzica si in fosta discoteca No Problem, care a functionat in spatiul actualului club.
6. Atmosfera
De fiecare data m-am simtit mai bine in Two in comparatie cu Wish. Atmosfera este mult mai placuta in Two deoarece exista un sistem de lumini care este sincronizat foarte bine cu muzica si ritmurile ei, in plus am ramas impresionat de jeturile de aburi care sunt pulverizate puternic pe ritmurile basului, de la anumite melodii, si nu deranjeaza “poporul”. Bine ca au renuntat la jeturile de fum, care asfixiau clientii impreuna cu fumul de tigare din club.
Muzica mult mai ok, in Two, asezarea meselor si designul interior avantajea mai mult Two-ul. Si clubul Wish are un design interior la fel de futurist, dar dezavantajul il reprezinta spatiul mare precum si inaltimea clubului. Two e clar avantajat si de spatiul mic, compact, si bine folosit de catre proprietarii, prin amplasarea emselor, a barului, chiar si a unei scene, pe care mai performeaza si formatii la evenimentele organizate dar si animatoarele.
7. Marketing
Conceptul clubului Wish: “club pentru toate gusturile, pentru tot poporul”. Oarecum pozitionarea lui este ok gandita, dar nu va putea sa ocupe locul 1, fiind un club generalist, cu design futurist, ce se vrea oarecum high class. In schimb clubul Two are parte de o mai mare atentie a marketingului. Conceptul clubului Two se aproprie mult de vestitele cluburi din Ibiza gen: Space, Amnezia sau Pacha (nu am fost, dar am ascultat parerea unor turisti clubberi). Se doreste si chiar ajunge sa fie un club high class comercial care se adreseaza oarecum oamenilor cu standarde mai ridicate si cu o varsta medie.
Animatoare, ambele cluburi au. In Wish, sunt mai dezbracate si performeaza mai aproape de clienti. Intr-o seara au fost pur si simplu intinse pe bar, date cu frisca iar clientii erau indemnati sa manance friscata de pe corpul lor, in special de pe fundurile lor bombate. Fiecare are o vestimentetie specifica temei din seara respectiva, dar cele din clubul Two, beneficiaza de “uniforme” mult mai interesante si in plus, sunt mult mai frumoase, mai putina celulita, neinteractionand direct cu clientii, in speta masculii, care beneficiaza doar de miscarile lor pe ritmurile muzicii. In ceea ce priveste animatoarele, Two surclaseaza clubul Wish.
Hostess-ele sunt prezente numai in club Two. Aici a fost o miscare foarte inteligenta din partea managerilor clubului. Sunt 8 sau 10 fete, frumoase binenteles, imbracate fiecare diferit, dar avand cate o tema fiecare costum. Te asteapta zambind la intrare, te ghideaza la masa ta, daca ai una rezervata, iti ureaza bun venit, iar in timpul serii le poti vedea prin club cum danseaza pe langa clienti. Merg in grup organizat de cate doua si te trezesti, la un moment dat, cum danseaza langa tine. Initial, recunosc, ca m-am pacalit si am zis ca sunt simple cliente, pana am intrat in vorba cu o domnisoara si mi-a explicat ca sunt hostesse si rolul lor e sa danseze, sa detensioneze atmosfera si sa ii fac pe clienti sa se simta bine privindu-le.
Designul interior este mai atractiv in Two fata de Wish, care are o tenta futurista dar mai stearsa decat Two. Wish este pe tenta alb-negru si mai multa lumina, in timp ce Two este mai colorat, mai sclipitor dar pe semiintuneric, care sa avantajeze jocul de lumini. Holul de la Two e mai mic si primitor dar beneficiaza de o intrare cu usi din sticla, transparente si cu senzor.
Toaletele. Cele din Wish sunt mai mari, in special cele de la domnisoare, care beneficiaza si de un loc de recreere, o canapea imensa plus oglinzi suplimentare fata de tealeta barbatilor. Toaleta babatilor este si ea mare putand sa tina un flux mare de “vizitatori”. Mai futurist aranjata imi pare toaleta barbatilor din Two, cu toate ca este mai mica, cel putin are un monitor in dreptul pisoarului, in care ruleaza imagini erotice. Nu cred ca ajuta pe nimeni in acele momente, dar ca idee, este interesanta (acel ecran poate fi folosit si pentru reclame special targetate). E primul loc unde am vazut asa ceva, plus mai exista si vegetatie care sa acopere privirile domnisoarelor in cazul in care barbatii nu inchid usa de la toaleta lor.
Ambele cluburi au o garderoba indeajuns de mare pentru multe haine. Ceea ce imi place este faptul ca hainele sunt puse pe umeras si nu agatate de gaica, cum sunt in multe cluburi. Am fost si in |Bucuresti si in Brasov, si in multe cluburi se agata de gaica. Nu e chiar asa de important, dar poate nu doresc sa imi sifonez sacoul de la costum sau haina si sa fie inghesuita cu inca 3-4 pe o agatatoare de cuier. E o chestie de bun simt si de imagine care conteaza in cluburile cu standarde ridicate.
8. Parcarea
La clubul Wish e mai greu cu parcarea. Locurile de parcare sunt pe marginea celor doua bulevarde, iar daca te trezesti sa cauti loc de parcare prea tarziu nu mai ai loc. In schimb, la clubul Two, locuri de parcare sunt destule, pe langa parcarea clubului mai exista si piata Ovidiu, unde ai loc din plin. Daca bei, mai bine iti lasi masina acasa deoarece in ambele locuri spre dimineata politia rutiera te asteapta.
9. Website-urile
Ambele site-uri sunt atragatoare,
Ambele site-uri ofera informatii despre club, evenimente, date de contact, dar si poze din serile de distractii. Pozele sunt updatate dupa o saptamana, asadar, daca ai fost in club weekendul trecut si te-a pozat fotograful oficial al clubului, vei aparea tocmai peste o saptasmana pe site (doar daca arati bine
) ). Pe site se gasesc si filmulete de la evenimentele organizate vineri si sambata (singurele seri in care functioneaza ambele cluburi). Imi par mai frumoase filmele de la clubul Wish, cele dn two fiind filmate doar de la masa dj-ului, in schimb cele din Wish sunt realizate mai comercial.
Diferenta de site-uri (din punctul de vedere a unui utilizator simplu, fara prea multe cunostinte in domeniu) este de culoare, unul fiind pe alb (Wish) altul pe negru (Two).
Mai multe detalii le puteti vedea singuri: website Two vs. website Wish.
In concluzie, eu as merge pe “mana” clubului Two, avand varianta de rezerva clubul Wish. IN viitor o sa merg si in club Crush, de care am auzit ca nu prea este placut de poporul din Constanta si e cel mai gol si decat Wish. Despre clubul Crush o sa vorbim pe viitor in alt post.