Stațiunea Rânca

Am fost pentru prima dată în stațiunea Rânca. Este diferită față de stațiunile de pe Valea Prahovei deoarece este situată în pustiu, la înâlțime, nefiind inconjurată de munți sau păduri. În Rânca se poate schia pe o pârtie de nivel mediu și una mică.

Stațiunea, aflată în județul Gorj, este frecventată în mare parte de olteni. Opt din zece masini sunt din județele Gorj și Dolj iar restul din București sau alte județe. Influența oltenească se simte atât în grai cât și în mâncarea pe care o poți servi la pensiunea la care te cazezi.

Eu am fost iarna când ningea și era viscol. Nu prea era plăcut afară. Stațiunea este plictisitoare dacă nu mergi pentru schi deoarece nu există alte alternative de distracție. Nici măcar restaurante mai “răsărite”.

Semnalul de telefonie mobilă este foarte slab iar cel tv are probleme cand bate vântul tare. Prinzi semnal la telefon daca ești la strada principală. Găsești doar 2-3 magazine iar dacă vrei să mănânci nu prea ai alternative decât acolo unde te-ai cazat. Este oarecum ciudat deoarece Rânca s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Cred că are cel puțin 1000 de vile, cabane și locuințe și încă se văd foarte multe case în construcții.

Drumul este foarte bun chiar și în condiții de ninsoare. Peisajele sunt superbe și cred că vara este foarte frumos. Mai jos sunt câteva fotografii și imagini cu peisaje și locuri din stațiunea Rânca.

thumbs ranca 01 Stațiunea Râncathumbs ranca 02 Stațiunea Râncathumbs ranca 03 Stațiunea Râncathumbs ranca 04 Stațiunea Râncathumbs ranca 05 Stațiunea Râncathumbs ranca 06 Stațiunea Râncathumbs ranca 07 Stațiunea Râncathumbs ranca 08 Stațiunea Râncathumbs ranca 09 Stațiunea Râncathumbs ranca 10 Stațiunea Râncathumbs ranca 11 Stațiunea Râncathumbs ranca 12 Stațiunea Râncathumbs ranca 13 Stațiunea Râncathumbs ranca 14 Stațiunea Râncathumbs ranca 15 Stațiunea Rânca

Mâncare chinezească

Poze cu mâncarea chinezească de la restaurantul Harbin din București. În imagini sunt prezente următoarele sortimente: pachețele de primăvară, orez cu legume, pui în cinci culori, pui dulce acrișor și vită la plită încinsă cu legume.

Mâncarea a fost pentru două persoane și a costat 64 de lei. A fost delicioasă!

thumbs mancare restaurant harbin 12 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 02 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 04 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 06 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 05 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 03 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 07 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 08 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 09 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 10 Mâncare chinezeascăthumbs mancare restaurant harbin 11 Mâncare chinezească

Parc Guell Barcelona

Parcul Güell din Barcelona a fost proiectat de arhitectul Antoni Gaudi. Mai jos sunt câteva fotografii realizate în vara lui 2011. Arhitectura este frumoasă, unică, interesantă și este recomandată o vizită dacă treci prin Barcelona.

Nu mi-a plăcut că este foarte aglomerat și nu poți face fotografii așa cum mi-am dorit.

thumbs parc guell barcelona 1 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 4 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 3 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 2 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 5 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 6 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 7 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 11 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 8 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 10 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 9 Parc Guell Barcelonathumbs parc guell barcelona 12 Parc Guell Barcelona

Digul de la Casino Mamaia

Când eram mic bunica mea mă ducea la plajă la Casino Mamaia lângă vestitul dig. Acesta era îngrijit și reprezenta un punct de atracție pentru turiști. O splendoare. Asta se întâmpla în perioada comunismului. Acum digul este în paragină. Nu îi mai pasă nimănui de el.

Am înțeles că o să îl renoveze dar cred că o să dureze mulți ani până când o să fie reparat și/sau mărit. Am făcut câteva fotografii cu digul din Mamaia să ne amintim cum arăta în vara lui 2011.

thumbs digul de la casino mamaia 10 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 9 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 5 Digul de la Casino Mamaia

thumbs digul de la casino mamaia 2 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 3 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 4 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 6 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 7 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 8 Digul de la Casino Mamaiathumbs digul de la casino mamaia 1 Digul de la Casino Mamaia

Vită la plită cu legume la tigaie

Sunt un mare pofticios când vine vorba de mâncare. Atât de pofticios încat mă apuc să îmi prepar singur ceea ce poftesc. Îtr-o seară doream să mănânc carne de vita la gratar. Așa că m-am apucat de treabă.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 6 Vită la plită cu legume la tigaie

Totul a durat aproximativ 30 de minute. Muschiul de vita l-am tăiat fâșii mici și l-am pus pe plită. Am adăugat la final și câteva bucățele de pui. Cam neortodox dar acceptabil.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 4 Vită la plită cu legume la tigaie

Apoi am pus legumele într-o tigaie cu puțin ulei de măsline. Le-am amestecat până au început să prindă crustă.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 5 Vită la plită cu legume la tigaie

Probabil ai văzut lămâia din fotografii. Nu am stors lămâie pe carne cu toate că recomand acest lucru. Amplifică gustul și face carnea mai fragedă. De fel folosesc lămâie stoarsă și ulei de masline la pieptul de pui la gratar. Acesta devine mai fraged și mai gustos. La vită nu am incercat.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 2 Vită la plită cu legume la tigaie

Am scos și berea din frigider. De testat o bere albă și nefiltrată Paulaner. Gustoasă, consistentă și un pic grea.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 7 Vită la plită cu legume la tigaie

Roșiile de casă le-am tăiat clasic în felii. Am presarat sare si ulei de masline. Sunt opționale.

Vita cubulete cu mix de legume si rosii 3 Vită la plită cu legume la tigaie

Știu că deja îți este poftă! Imaginile mi-au provocat din nou foame când am scris articolul.