Tin minte ca era frig. Mama mea ma dusese la bunica mea, care locuia pe b-dul Republicii, acum denumita b-dul Ferdinand, vis a vis de Militia municipiului Constanta.
Pe timpul comunismului imi placea foarte mult sa ma uit la televizor, eram foarte atras. Datorita programului scurt de difuzare imi petreceam tot timpul uitandu-ma la emisiunile de atunci.
Eram fascinat. Ma prindea imnul Romaniei, undeva pe la ora 23 daca nu ma insel. Duminica, cand programul era mai lung, nu ma dezlipeam de televizor, stiam toate emisiunile precum si genericul de la fiecare emisiune.
Ei bine, pe data de 21 decembrie, mama mea ma adus dupa-amiaza la bunica mea si primul lucru care l-am facut a fost sa ma instalez in sufragerie si sa ma uit la televizor. Uimirea mea a fost mare deoarece in acel moment era emisiune mai devreme decat incepea programul. Iar vedeam multa lume adunata si pe acelas personaj, Ceausescu, vorbind foarte rar (era bine ca intelegeam si eu ceva). Eram oarecum fanatic, deoarece in momentele cand lumea de la televizor, acolo unde era adunata, fredona ceva, tipam si eu aceleasi cuvinte in unison cu poporul. Bunica mea de fiecare data incerca sa ma linisteasca si sa ma potoleasca ca sa nu mai tip prin casa ca o sa ne auda “bau-bau”.
Eram la etajul 5, si la un moment dat ma uit pe geam si am vazut pe blocul de langa cum cativa oameni imbracati in uniforme dar si in civil se fugareau pe bloc si aveau pistoale in mana. am fugit repede pe balcon sa ma uit. Bunica mea a venit repede la mine, m-a bagat in casa si mi-a zis sa ma intind pe jos ca afara se lupta teroristii. Am aflat dupa multe vreme ca pe blocul respectiv s-au impuscat niste militieni si civili.
De la balcon vedeam cum pe bulevardul din centrul orasului trec multe masini, mai multe decat deobicei. Vedeam si tancuri (taburi de fapt) si eram foarte impresionat. Am plans putin deoarece doream sa ies afara sa le vad din strada dar nu am avut voie ca era deja seara. Aveam doar 7 ani si 11 luni. Din balcon, unde nu aveam voie mai mult de 10 minute vedeam cum lumea s-a adunat in fata Militie Constanta si aruncau cu pietre.
Intre timp la televizor erau programe ciudate, pe care nu le vazusem pana acum. Era ca in filme, dar parca mult mai adevarate. Primeam multe informatii deodata, pe care le procesam destul de greu. Vedeam multe fete de oameni ingramatite parca sa incape in cutia cu imagini. Lumea tipa la televizor se bucura, se dadeau stiri care se se dovedeau false in cateva minute. NU stiam de ce se bucura. Bunica mea mi-a explicat in amre despre ce este vorba. Era o revolutie. Lumea a scapat de un om rau si de aceea se bucura. Unii oameni rai, teroristii, sunt cei care sunt aratati la televizor ca fiind morti.
Vedeam tancuri, arme si multi soldati.
In acea noapte intre 21 si 22 decembrie nu am dormit decat vreo 2 ore, intre 2 si 4 dimineata am stat treaz si ma uitam la televizor. Sunt cateva personaje pe care de atunci nu le-am uitat deloc: Dinescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan, si ep care ulterior i-am urat, cu toate ca mai crescusem intre timp.
Acum intradevar vad altfel lucrurile dar pe Iliescu inca il mai urasc, deoarece a transformat revolutia intr-o lovitura de stat.
Mama mea a venit si ma luat a doua zi, pe 22 decembrie, situatia s-a mai linistit, dar simteam agitatia pe strada si lumea care avea pe fata ei o amestecatura de bucurie si frica. Stateam in statia de autobuz si asteptam sa vina 43. IN statie, un militiam. Mama mea ma tinea de mana dar eu i-am dat drumul la amna si am duc la tovarasul militian si il intreb daca mai alearga pe blocul de langa noi ca aseara. Mama mea, speriata, ma trage de mana si isi cere scuze militianului spunand ca nu stiu ce tot zic eu acolo. Militianul spune ca nu e nimic gresit, probabil a vazut la televizor aseara. Dar eu cu un tupeu de copil ii zic ca imi pare rau ca am gresit si ca oricum e bine ca a murit omul ala rau. S-a uitat surprins la mine si a zambit, m-a mangaiat pe cap si a mai zis ceva care nu imi mai amintesc.
Cel mai mult ma bucur ca am vazut revolutia la televizor si pentru ca mi-a ramas in minte ceea ce s-a intamplat atunci. Multi cunoscuti nu s-au uitat atunci la televizor s-au nu au prins acea perioada in care sa isi aminteasca ce a fost. Ce am vazut la televizor m-a ajutat sa imi dau seama de multe lucruri ulterior si sa cred din toata ratiunea ca revolutia a fost de fapt o lovitura de stat. Istoria o sa recunoasca acest lucru dar peste multi ani cand noi nu o sa mai traim.
Cel mai mult m-am suparat ca nu am mai fost pionier. In aceea vreme eram in clasa a doua si devenisem pionier de un trimestru. IN clasa intai am fost soim al patriei, si eram foarte suparat ca ceilalti colegi mai mari poarta uniforma de pionier si eu de cea de soim. Nici uniforma de soim al patriei nu imi placea. Asteptam cu nerabdare sa treaca clasa intai si sa intru in clasa a doua sa devin pionier. Am devenit. In fiecare dimineata ma trezeam si ma imbracam meticulos in pionier. Sapca, cravata, camasa, eram mandru de tot si purtam uniforma cu foarte mult drag. E, dupa revolutie am fost deceptionat ca nu mai pot sa fiu si seful randului din clasa de pionier. Lumea mea se sfarsise, degeaba murise omul rau, eu nu mai aveam grade.