Trattoria Cor’tile

Trattoria Cor’tile din București se află în zona Piața Victoriei pe strada Iacob Felix nr.  75. Meniul cuprinde o gamă variată de preparate din bucătăria italiană și românească.

Restaurantul este de mărime mică, cu prețuri bune, partajat în două camere, curat, amenajat modest, cu puțină tentă italiană dar cu mai multe elemente românești. De menționat faptul că nu există amenajată o zonă pentru nefumători. În ambele camere a restaurantului se fumează în timp ce se mănâncă.

Mâncarea este gustoasă, porțiile îndeajuns de mari, servirea casual dar așa cum trebuie, fundalul sonor plăcut dar nu potrivit conceptului de trattoria. Am încercat crema de ciuperci, care a venit însoțită de crutoane proaspăt preparate cu ulei și ierburi aromatice, și o ciorbă țărănească de văcuță însoțită de câteva pâinici calde. Crema de ciuperci a fost demețială alături de crutoane și a costat 7 lei. Ciorba țărănească este la prețul de 8 lei.

La felul doi am comandat Piept de pui la grătar cu broccoli și morcovi sote (sautee) și Pollo Cor’tile, un sortiment de mâncare cu șuncă, piept de pui, sos de smântână și curry alături de cartofi la cuptor. Pieptul de pui a fost bun iar legumele sote au fost bine făcute. Pollo Cor’tile cu sosul de smântână și curry trebuie încercat cu toate că nu arată spectaculos.

De apreciat este că au, de luni până vineri, meniul zilei la prețul de 19 lei. Cauza: restaurantul se află în proximitatea zonei de birouri Piața Victoriei unde există mulți posibili clienți pentru prânz.

La Trattoria Cor’tile mâncarea este plusul iar lipsa zonei pentru nefumători minusul.

Trattoria Cor’tile livrează mâncare în sistem caterig pentru diverse ocazii, mese festive, mese de prânz la birou, dineuri sau petreceri organizate. Livrarea se face în zonele Dorobanți, Piața Romană, Gara de Nord și Matache.

thumbs trattoria cortile 1 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 2 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 3 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 4 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 6 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 5 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 7 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 8 Trattoria Cortilethumbs trattoria cortile 10 Trattoria Cortile

Trattoria Buongiorno

Trattoria Buongiorno este un restaurant la care am mâncat de 5 ori. Cel din Piața Victoriei. Am fost mulțumit de fiecare dată. Servirea promtă iar produsele sunt gustoase. Atmosfera este plăcută și locația arată bine. Îmi place că au acordat atenție detaliilor. O dată am văzut cum un ospătar a adus un scaun special pentru a mânca un bebelus.

Există meniuri de prânz și cină la preț de 20 lei care includ două feluri de mâncare, uneori cu salată, și un desert. Meniurile sunt acesibile iar mâncarea este îndestulătoare. Personal mi-a plăcut salata de roșii icon smile Trattoria Buongiorno .

Încă mai țin minte gustul delicios de roșii de grădina din salata mâncată astă iarnă.

Meniu Prânz Buongiorno 150x150 Trattoria Buongiorno

Meniu Cinã BuonGiorno 150x150 Trattoria Buongiorno

 

 

 

 

Totuși am fost nemulțumit. De fiecare dată când am plătit am primit doar notă de plată, cu denumirea de proformă, nu și bonul fiscal. Când mi-a fost adus restul tot proformă am primit. Din câte îmi amintesc există obligația legală de a elibera bon fiscal după ce se face plata. Nu am primit bon fiscal nici astă iarnă, nici primăvara și nici acum. Este clar că eliberarea doar a unei proforme este un lucru obișnuit la Trattoria Buongiorno.

Proformă Trattoria Buongiorno 150x150 Trattoria Buongiorno

Bacșișul nu este inclus. 10% este bine 12% este excelent. Nu zău! La 5% sunt nesimțit? Probail la 1% sunt vinovat pentru foametea mondială! Dacă bon fiscal nu se eliberează ce rost mai are să mă anunți că trebuie să mai dau alți bani ce sunt încasați ilegal? Logic era să fie scris textul pe bonul fiscal sau dacă proforma era însoțită de bonul fiscal. Sau să încludă bacșișul în suma de pe bonul fiscal.

Repet: Trattoria Buongiorno este un restaurant bun pe care îl recomand dar nu respectă legea. Asta mă deranjează. E vorba de principiu. Cu siguranță o să mai merg dar voi cere bonul fiscal și voi lăsa maxim 1 leu în plus.

Poți citi câteva păreri și de la Metropotam sau Radu.

P.S.: Știu! Sunt zgârcit și nesimțit. Gândesc ca un comunist iar angajații o să moară de foame pentru că nu i-am plătit și eu pentru ceea ce sunt deja plătiți să facă.