Am ieșit sâmbătă prin centru vechi și istoric din București cu un vechi prieten și o colegă de apartament

Am ajuns pe Smârdan și am ales cafeneaua Van Gogh, fosta Loggia, deoarece niciunul din noi nu a fost acolo. Mi-au placut cafenea în noul format. Este mai luminoasă, are un aer de cafenea, oglinda mare de pe perete amplifica lumina, servirea bună iar mesele de la geam sunt de efect. Chelnerul cu puțin umor, și-a făcut treaba bine și a făcut recomandări la obiect.

Mi-au plăcut mesele de la geam. Sunt mai înalte și mai mari. Formează o graniță între exterior și interior. Astfel poți să vezi de “sus“ clienții din interior si pe trecatorii de afara. Senzația este plăcută când stai la o masă de la geam.

Mesele de la geam crează senzația unui local plin, animat și viu pentru trecători.

Un minus este lipsa unui fundal sonor care să se audă încet. Când este aglomerație se crează o gălăgie de cantina. Zgomotul de fundal nu se mai aude când se aprind discuțiile și la masa ta.

Vedeta serii a fost sandwich-ul “Club”. Delicios sau mai bine spus divin. Nu îmi era foame ci mai degrabă poftă de un sandwich. Așa că am încercat un sandwich club, la 13 lei, pe care l-am devorat fără să respir datorita gustului. Mai târziu am mâncat încă unul la fel la pub-ul St. Patrick. Nu a fost la fel de gustos ca cel de la Van Gogh.

Sandwich Club era format din două triunghiuri duble mari, cu pâine proaspăt făcută toast, cu pastrama afumată din piept de pui, bacon uscat și ușor afumat, salată proaspătă moale, roșii proaspete cu gust și un sos de maioneză care face diferența față de alte sandwich-uri de acest gen. Și acum îmi este poftă și îmi “lasă gura apă” când scriu aceste rânduri.